Decalogul lui Lucian Broscatean.

Intr-o dupa-amiaza inocenta de iulie, am stat de vorba cu Lucian Broscatean, intr-unul dintre cele mai prietenoase locuri din Cluj. Adica la Baracca. Am vorbit despre moda, despre pisici, despre adulter (am sa sar, totusi, peste partea asta), despre melancolie, despre muzica, despre carti, despre noi.

MM: Care este mirosul tau preferat?

LB: Incense Kyoto, de la Comme des Garcons a fost o adevarata revelatie pentru mine. Prima oara cand l-am mirosit mi-am dat seama cat de multe straturi de semnificatii culturale si cate trimiteri proustiene poate sa aiba un astfel de lichid vrajit. Sticla neagra si lucioasa ca smoala, albastrul, albul optic al scrisului, mirosul intens de tamaie – cu toate implicatiile ei simbolice-, m-au teleportat in unele din momentele copilariei mele, legate de vizitele repetate ale manastirilor din Bucovina, cu precadere Agapia si Voronet. Totul era fascinant: mirosul de tamaie, hainele monahale, peretii varuiti ai curtilor interioare, albastrul de Voronet, frescele, intreaga spiritualitate a momentului magic in care se batea toaca, grupurile de maicute care se indreptau spre slujba, muscatele care decorau pridvorurile caselor, linistea tulburatoare si clopotele, viata manastireasca peste care nu parea ca au trecut secole, corurile care intonau texte cu valente transgresive.

E incredibil cum un parfum care e construit in jurul mirosului de tamaie, reuseste sa readuca in actualitate o lume pe care o credeam pierduta undeva in labirintul memoriei. Aceasta rememorare, care nu are nicio legatura cu ideea de dogma, ci cu spiritualitatea liber asumata, e dublata de trimiterile parfumului spre universul nipon al intelesurilor, simbolurilor ancestrale si templelor luminii din Kyoto. Incense Kyoto nu este doar un parfum, este o lume in alte lumi, o capsula a memoriilor personale, care genereaza un sentiment de acasa, si, paradoxal, e imboldul unei calatorii initiatice.

MM: Care ti se par cei mai frumosi pantofi din lume?

LB: Pantofii masculini de la Prada sunt preferatii mei. Consistenta designului, detaliile impecabile, modernitatea si toate elementele decorative, fac din acesti pantofi obiecte ale dorintei. Modelul pe care ti l-ai achizitionat tu, anul trecut in Berlin, e pe primul loc in cadrul acestui top, pentru ca e conceptual, smart, modern, usor adaptabil. Un pantof elegant, bordat de o structura asimetrica din cauciuc, care poate fi vazut ca un dream shoe!

MM: Cine este designerul cu care ti-ar placea sa iei un mic dejun tarziu?

LB: Sunt multi designeri cu care as vrea sa ma intalnesc la un astfel de mic dejun. Dar daca trebuie sa aleg doar unul, atunci o sa spun Miuccia Prada. Pentru mine, Miuccia Prada, este mai mult decat un designer vizionar, e taste maker! Inteligenta, intuitia, traseul personal, forta din spatele imperiului pe care il conduce magistral alaturi de sotul ei, Patrizio Bertelli, dimensiunile transdisciplinare ale demersului creativ, activitatile de mecenat, proiectele comisionate, rafinamentul si stilul impecabil, sunt doar cateva dintre infinitele calitati pentru care Miuccia Prada este un icon.

Un astfel de mic dejun, care e o frumoasa utopie, ar fi pretextul perfect al unei discutii despre problematici legate de moda si arta contemporana si, mai ales, despre ultima expozitie realizata de Fondazione Prada la Ca’Corner della ReginaWhen attitudes becomes form. Bern 1969. Venice 2013.

Mi-ar placea sa o intreb cum e sa fii Miuccia Prada, cum e sa lucrezi cu personalitati ca Germano Celant, curatorul expozitiei, Rem Koolhaas sau Thomas Demand, cum reuseste sezon dupa sezon sa puna in perspectiva ideea de feminitate la inceputul secolului 21. Dar lista intrebarilor cu siguranta ar fi foarte lunga.

MM: Care este orasul tau preferat?

LB: Am doua orase preferate – Berlin si Londra. Doua metropole multiculturale in care am avut parte de cele mai intense experiente si m-am confruntat cu ce inseamna energia unor medii urbane care in niciun moment nu sunt in slow motion.

MM: De ce ti-a frica?

LB: Despartirea de oamenii dragi, pe care ii iubesc neconditionat, starneste in mine frica. Cred ca la sfarsitul zilei, dintre toate experientele prin care treci, ramai cu puritatea sentimentelor pe care le ai pentru astfel de persoane. Tocmai de aceea e atat de dureroasa orice despartire. In rest, imi place sa cred ca sunt fearless!

MM: Ce obsesii literare ai?

LB: Ai atins un punct sensibil, pentru ca literatura este cea mai mare obsesie a mea. Lecturile, de-a lungul anilor, m-au facut sa cresc ca om, sa fiu mereu conectat la un tip de energie artistica ce depaseste viata asa cum o traiesc zi de zi; este acea energie care ma face sa intru in intr-o altfel de dimensiune spatio-temporala.

Pentru Book Cover Tee III, frumosul proiect al lui Noemi Revnic, a trebuit sa aleg o carte careia sa ii concep o coperta. Alegerea nu a fost una complicata, pentru ca Ulise-ul lui James Joyce e romanul care se pozitioneaza ca ax central al obsesiilor mele literare. Ulise e ca un palimpsest, ca un text exhaustiv care vorbeste despre iubire, despre religie, trauma personala, identitate, politica, mediu socio-cultural; vorbeste despre o multitudine de aspecte legate de viata – ”un exercitiu, o asceza, un ritual chinuitor, un procedeu magic, optsprezece alambicuri alchimice in lant, iar intre ele este distilat in acizi si aburi veninosi, la frig si caldura, homunculul unei noi constiinte a lumii.” Jung, citat de Eco in Poeticile lui Joyce, ofera o importanta cheie de lectura, una din infinitele modalitati de a patrunde in ce este pentru mine Ulise.

Romanele Lui Kobo Abe, personajele hipnotice construite de Yasunari Kawabata, teatrul absurd al lui Samuel Beckett, realismul magic al romanelor lui Marquez sunt alte cateva din universurile literare care ma bantuie.

MM: Crezi ca te iubesc studentii tai?

LB: Cred ca intre mine si studenti trebuie sa fie in primul rand o relatie bazata pe respect reciproc. Corecturile, proiectele coordonate alaturi de lect.univ.dr. Elena Basso Stanescu, impun un ritm de lucru foarte intens si presupun multe ore de munca. Ei trebuie sa fie pregatiti sa faca fata unor constante critici constructive si sa incerce sa se autodepaseasca in cadrul fiecarei teme. Atunci cand se munceste atat de intens, rezultatele si feedback-urile profesioniste sunt cele care cred ca ii motiveaza. La fel cum cred ca ii motiveaza si toate platformele de promovare pe care colectivul sectiei Fashion Design a Universitatii de Arta si Design Cluj, le construieste an de an. Atata timp cat exista respectul reciproc, cred ca putem vorbi de un tip de comunicare fertila.

MM: Ce te enerveaza atunci cand vine vorba de moda?

LB: Enervante sunt aspecte precum superficialitatea, care se poate vedea in multe contexte, faptul ca de foarte putine ori se pune accentul si pe latura intelectuala a modei, lipsa de repere culturale, etc. In ciuda acestor aspecte inevitabile, sunt infinit mai multe motive pentru care iubesc moda sii ii resspect pe toti acei oameni extraordinari care o fac sa fie un mediu atat de frumos.

Imagine din Expo Galateca

Berlin Fashion Week, Lucian Broscatean pentru Irina Schrotter

MM: Melodia ta preferata?

LB: Sinnerman, melodia halucinanta a Ninei Simone, este preferata mea, urmata de alte cateva sute de titluri din playlist-urile de care nu ma satur niciodata!

MM: Daca ai avea un motan, cum l-ai boteza?

LB: Ar fi un motan complet negru si l-ar chema Bast, o prescurtare a numelui zeitatii egiptene Bastet.

Surse foto: Arhiva personala Lucian Broscatean, Merces Benz Berlin Fashion Week.

Nimeni n-a lăsat încă vreun comentariu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Poți să folosești și aceste coduri HTML dacă vrei: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

''Think before you speak. Read before you think.''
Fran Lebowitz

MĂ GĂSEȘTI PE