5 chestii pe care le-am invatat pana la 38 de ani

Cred ca nu ti-am mai scris de ceva vreme, doctore. Dar uite ca, aseara, dupa ce am descoperit intr-un raft romanul lui Gib. I. Mihaescu, Zilele si noptile unui student intarziat, mi-am adus aminte de tine.

Mi te-am imaginat intr-o sala de operatie, mirosind a tutun, a votca si a tocanita, si trebuia sa-ti spun, cumva, ca sunt alaturi de tine. Si nu pot face asta decat in felul meu abrupt, sensibil, paradoxal. Stii foarte bine ca nu o pot face decat intr-un singur fel – intr-un fel pe care amandoi l-am asocia cu strigatul de pace al pescarusilor.

Dar, revenind, asta voiam sa-ti impartasesc – ce am invatat eu pana acum, pana la 38 de ani:

  • ca nu ai dreptul sa judeci niciodata alegerile sentimentale; gandestete-te, doar, la seara aia de aprilie din 1972 in care Deneuve s-a lovit de Gainsbourg, o seara ca oricare alta, in care ea a avut de ales intre prietena ei, Birkin, si barbatul care o domina; a ales barbatul;
  • ca nimeni, niciodata, nu are dreptul sa iti puna la indoiala orientarea sexuala; nimeni, nici familia, nici biserica, nici societatea – este o chestiune care te priveste exclusiv pe tine;
  • ca ce alegi sa faci in viata, indiferent daca vorbim despre o cariera in marketing, sau despre nimic, asa cum percep oamenii nimicul, nu este discutabil; e viata ta!
  • ca prietenia este relativa, fluctuanta, perversa; nu mereu, sigur, dar de cele mai multe ori;
  • ca nu poti avea incredere decat in tine!

Tschuss!

14 Comentarii
  1. Te-am citit și o să te citesc mereu. Cred că fiecare ochi aruncat în scrierile tale sunt invățăminte pentru mine. Bravo și mă bucur mult că există curaj!

  2. Subscriu Maurice! As mai adauga: poti pierde tot in viata, mai putin ce ai in minte si in suflet. Relatiile de orice fel pot fi relative, fluctuante si perverse, nu doar cele cu prietenii, dar e fain de tot cand le gasesti pe cele care nu sunt asa. Ce faci la tine in pat si cu cine faci nu priveste pe nimeni si deci nimeni nu are dreptul sa iti spuna pe cine sa iubesti… tine cumva de ceea ce numim drepturile omului si un soi de bun simt care nu iti permite sa te deranjeze lucruri care nu te influenteaza cu absolut nimic.

  3. Încă sunt uimita ca am găsit ceva care sa ma surprindă, care sa ma incite, care sa ma invete, care sa fie pe sufletul meu! Mulțumesc pentru ca nu ții numai pentru tine toate aceste minunății! Te-am descoperit de curând, dar o să-ți rămân fidela!

  4. Buna, Maurice!

    Marturisesc ca ma inspiri si ma faci sa realizez ca mai exista si oameni frumosi. Acest lucru nu face decat sa ma bucure. Mi-as dori enorm de mult sa te cunosc si sa putem purta o conversatie la o cafea cu lapte. Simt ca am multe de invatat de la un om asemeni tie. Fiind un om cu adancime, ma faci sa zambesc. Maurice, esti un om extraordinar si iti multumesc ca existi! Mult succes in tot ceea ce faci!

  5. Buna,Maurice! Interesanta postarea aceasta si vreau sa aduc in completare a ei ca si tu,la randul tau esti apreciat de o multime de oameni, inclusiv de mine. Ceea ce doresc sa iti transmit prin cateva cuvinte simple ca esti un om complex,un suflet bun,un om deosebit. Nu conteaza alegerile personale, fiecare isi asuma ceea ce face si nu trebuie judecat pentru nimic, conteaza ceea ce arati oamenilor, cata daruire si implicare oferi oricarei situatii, atitudinea si bunul simt. Esti un om cu caracter si ma inclin in fata inteligentei tale, a minunatiei de om care esti. Desi ti-ai alea calea, nu ti-ai pierdut deloc masculinitatea, siguranta,echilibrul. Si pun pariu ca si mirosi destul de bine. :))
    Te pup!!!

  6. Maurice, cred ca gresesti in doua privinte:
    – dragostea e relativa, e un amestec relativ de nevoi, proiectii si, evident, chimie. dar este gresit sa te bazezi pe ea; dragostea e animalul pervers despre care vorbesti.
    – prietenia este cel mai de pret lucru pe care il avem; prietenii adevarati sunt sprijinul in clipele cele mai sumbre, prietenia este scena unde oamenii isi dovedesc personalitatea si caracterul.
    Dragostea si loialitatea dintre prieteni adevarati sunt mai presus de orice.

    Acestea sunt umilele concluzii ale cuiva apropiat de 37 de ani. Cine stie, poate anul care vine le va intoarce pe dos 🙂 dar ma indoiesc..

  7. Ma intrebam care e sursa de informatie pentru Deneuve-Gainsbourg. Din cate stiu, ea a dezmintit tot timpul vreo relatie cu el si il considera doar prieten.

  8. Buna ziua domnule Maurice.Ma bucur nespus ca din intamplare am ajuns sa va citesc cateva articole de pe blog.Sunteti o sursa inspiratie pentru multi dintre noi(nu doar fashion way ci si de lifestyle) si as dori ca mai multe fete tinere sa va citeasca blogul;multe dintre ele si-ar schimba modul de gandire nu prea elegant ,sa zic asa…
    Mult succes in actualele si viitoarele proiecte!!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Poți să folosești și aceste coduri HTML dacă vrei: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

''Think before you speak. Read before you think.''
Fran Lebowitz

MĂ GĂSEȘTI PE